Joi.

„Domnișoară, ați văzut pe ușă, tariful e puțin mai mare”, zice taximetristul. „Ce anume?” Întreb fără să mă uit sau să-l ascult cu adevarat. „Tariful e mai mare la firma noastra”. „A, da…bine”. Mă uit în continuare pe geam, am un moment în care percep mesajul. Imi amintesc vag de ce ne spuneau părinții cănd eram mici si făceam prostii, ca alți copii, care nu au…mă gandesc că data viitoare mă voi uita pe ușă, mă amuz în sinea mea, sunt obosită și stiu ca și joia viitoare am să urc în primul taxi. Am să fiu tot obosită. Tot absentă. Sunt cu gândul la Peru. Azi se lansează cartea pe care am așteptat-o cu nerăbdare toată săptamana, știu că dimineața asta m-a gasit plină de entuziasm. Lumea e a celor care se trezesc fericiți, lumea e a celor îndragostiți, lumea e a, și a, și a. Nu mai știu a cui e lumea, naiba s-o ia. „Se circulă bară la bară, domnisoară”. „Da, da, e groaznic…” lumea e a…a cui e lumea? Șiu că de dimineață până acum, seara, am uitat cu ce gând am pornit la..drumuri . Știu că brusc nu mai vreau drumuri. Sunt lipsită de motive. Mai dau două telefoane, mai stabilesc ce mai e de organizat. Mă amuz din nou în sinea mea, taximetristul povestește la telefon despre cum are o cursă din dorobanți, despre cat de greoi se circulă. Totul pare un film, nu mă prind dacă prost, cert e că mi l-aș dori mut. Toată lumea vorbește, toată lumea vrea. Mă dau jos din taxi, „Seara placută, domnișoară!”, „Mulțumesc!”. Toată viața mea am urât piatra cubică, înaintez, satulă de lume, de drumuri, de cărti și de Peru, dau nas în nas cu Bucurenci, zâmbesc vag, supraviețuitorul. Nu mai știu a cui e lumea, ajung la lansare, schimb politețuri, se termină, uit ca voiam să mănânc în oras. Ajung acasa, mă îmbrac cu halatul roșu de mătase, mereu am crezut ca roșul ăa prinde de minune, e totul ca un film. Nu știu dacă bun sau prost, încep să citesc, mă pierd în alte gânduri…sunt obosită, lumea mea e prea mică pentru a mă mai cuprinde, apetitul meu pentru tot ce cunosc deja e inexistent, conștientizez, din nou, cât de șubredă e orice construcție, totul e mai degraba un castel din cărți de joc, e un film, e un joc de poker, e un moment pe care îl ai cand ceva țipă „gata”. Un moment nu mai puternic decât un gest sau o întâmplare din viata altcuiva…ah, a cui e lumea?

Textul de mai sus este o ficțiune și trebuie tratat ca atare.

 

Leave a Reply