Ce ne spunem când nu ne vorbim

Deși scriu cu intarziere, poate fi un moment prielnic pentru a va hotari sa va cumparati bilete pentru urmatoarea reprezentatie.

Pe Chris Simion (scriitoarea volumului “Ce ne spunem cand nu ne vorbim” si cea care se ocupa de regia spectacolului) am descoperit-o intamplator, pe o coperta postata pe contul de instagram al unei persoane pe care o admir. De atunci, o recomand cu caldura oricui, la orice ora din zi si din noapte. I-am citit cartea, “40 de zile”, intr-o zi si o jumatate de noapte. Coincidenta sau nu (una dintre convingerile mele este ca nimic nu e intamplator), la nici o saptamana dupa, m-am intalnit chiar cu posesoarea contului de instagram. Am povestit  despre carte, despre cum, in perioada respectiva, toata activitatea mea se mutase in zona unde se desfasura chiar actiunea cartii, insusi locul intalnirii noastre fiind in perimetru. Din vorba in vorba, mi-a spus „sa nu o ratezi nici la teatru, in spectacolele pe care le regizeaza, te indemn cu drag sa te duci.”

Multe luni mai tarziu, iata-ma la Godot. Cu convingerea ca pentru povestile bune este suficient doar cu un pahar de vin rosu si cu respectul pe care cei 9 ani de scena pe care ii am la activ mi l-a dat  pentru artist, am trecut peste specificul locului si am asteptat, avand in minte o replica pe care o stiam din recenzii si care insista sa nu imi paraseasca gandurile: „Sufletul nu este o gumă de mestecat, nu se întinde, nu se rupe și nu se dă din gură în gură.*”

Piesa debuteaza cu o proiectie. Montajul este realizat cu personaje din Sims (jocul copilariei! ce amintiri!), avand pe fundal piesa ‘Back to black’, in interpretarea lui Beyonce (da, varianta aceea din Gatsby, care iti da fiori pe sira spinarii) si cu un mesaj care explica, negru pe alb, ca alegerile ne apartin.

Ne sunt prezentate mai multe cupluri, fiecare inseland cum si pe unde poate, fiecare la fel de vinovat. Vina se paseaza de la unul la altul, se tipa mult, in sala se rade, dar nu stiu cu cata sinceritate. Cireasa de pe tort (!) a piesei este reprezentata de papusa , un fel de lup moralist, care, contrar descrierii, te lasa pe tine sa tragi concluziile.

Totul se desfasoara intr-o cheie comica, dar plina de ironie. Un spectacol pe gustul meu, care se potriveste manusa cu fascinatia de a observa si intelege, o noua privire asupra caracterului complex al oamenilor si a interactiunii dintre ei.

Aceasta e ideea pe care care v-o dau cu ocazia schimbarii anotimpului. Mai am si alte idei aici si aici.

O primavara frumoasa!

À bientôt,

B.

*Autoarea mai spune ca:

Cei mai mulți dintre noi sunt niște persoane extraordinare, dar nu atunci când facem noi cuplu cu ele.

Vrei să câștigi pe cineva? Nu e greu deloc. Important este ca la început să îi dai doar ceea ce vrea și să nu faci nimic din ce nu i-ar plăcea.

Când doi oameni nu se mai înțeleg trebuie doar să accepte că sunt în relația nepotrivită.

Căzut pe spate, la pământ, nu poți privi decât în sus.

Omul devine infidel atunci când nu i se oferă ceea ce are nevoie.

Suntem liberi indiferent de situație. Nu ne leagă nimic. Nu s-au inventat încă lanțuri pentru suflet.

Leave a Reply