Trăieşte clipa şi disciplina de a te încrede numai în prezent

Nu ajungem să preţuim lucrurile decât după ce le pierdem, au spus-o alţii mai deştepţi decât mine. Carpe diem, trăieşte clipa, cu mai puţin cunoscuta continuare şi nu te încrede în viitor. Un îndemn care, cred eu, nu încurajează la necugetare şi teribilism….

Îmi pun şapca pe cap, pufoşenia bordo şi ies la plimbare. E iarnă, dar e soare. Nu e tocmai cald, dar e plăcut. Merg şi mă bucur. Trăiesc, deci, clipa.

Zi după zi, ne foim prin labirinturi precum Pacman. Un labirint de gânduri, angoase, amintiri, regrete. Ne pierdem suflul între ipoteze şi scenarii, încadrăm întâmplări în silogisme şi după ce le punem pe foi, ne mirăm de sofismele pe care le obţinem.

Umplem pagini de DM-uri pe la prieteni sau ne aşezăm pe divan precum Marilyn, confesându-ne terapeuţilor în speranţa salvării.

Ne îngropăm sufleteşte în presupuneri, ne torturăm minţile cu imagini care ne fac rău, ne concentrăm toată energia în direcţia suferinţelor noastre reale sau închipuite.

Ştiu sigur, sunt şi oameni care fac altfel, însă noi suntem majoritatea.

Nu am avut niciodată un optimism bleg, nici măcar doza sănătoasă pe care orice om ar trebui să o posede. Am zugrăvit adeseori realităţi în nuanţe mult mai închise decât erau în fapt, pentru ca mai târziu, fie să nu mai am amintirea lor, fie să conştientizez cât am hiperbolizat.

Cine îmi dă înapoi toată seninătatea pe care nu am trăit-o?

Cine îmi dă înapoi picăţelele roz din situaţiile mele negre?

Nu ştiu dacă luna în care aflăm este o lună cu predilecţie dedicată schimbărilor sufleteşti, reflectării şi bilanţurilor sau e pur şi simplu un moment de conştientizare pentru faptele pe care le-am învăţat deja.

Îmi explic abia acum atracţia mea către orice liant al bunăstării: pasiunea mea pentru yoga – disciplina care te învaţă să fii în prezent, iubirea mea pentru muzică şi mecanismele sale de dincolo de artă – notă după notă se construieşte cântecul, căutările mele din cărţi – sfaturile celor care au trăit mai mult sau altfel decât mine şi mereu credinţa, mereu aceeaşi credinţă, care m-a salvat nemăsurat din toate gropile vieţii mele şi care mă primeşte înapoi şi care îmi arată, de fiecare dată, de ce e necesară în viaţa mea.

Trăieşte clipa nu e despre a merge pe autostradă cu 200km/h în sens opus, ci despre disciplina de a rămâne în prezent. A rămâne în prezent devine despre a răspunde cu calm vieţii, cu toate împrejurările sale care te fac uneori să vezi roşu în faţa ochiilor. A rămâne prezent devine despre a aprecia valoarea unui moment care e bucurie pentru suflet. A rămâne prezentă este dorinţa mea pentru anii ce or să vină.

Iar dacă e ca răul din închipuirile mele să vină, să îmi aduc aminte că acesta degrabă devine trecut, iar viaţa mea nu e despre asta.

Pe curând,

B.

Prezentul articol conţine trimiteri către următoarele postări:

-drespre yoga: https://beatriceluca.ro/2016/09/03/93/

-despre operă: https://beatriceluca.ro/2017/10/18/you-spend-your-life-rewriting-the-first-poem-you-ever-loved/

– despre credinţă: 

https://beatriceluca.ro/2017/03/19/francisc-de-assisi-si-unde-ne-intoarcem-cand-ne-e-greu/

 

Leave a Reply