Oman – tărâmul de departe

Câte tărâmuri pe lumea asta, atâtea vise şi câte vise, atâtea poveşti.

Există un tărâm unde soarele răsare şi luminează în tonuri de sepia oraşul monocrom. Pe vălul lăsat în bătaia vântului de o femeie arabă, găseşti pictat deşertul, aşezările beduinilor şi cafelele lor, animale care şi-au frânt drumul în pustiu, urma sinuoasă a unui şarpe. Iar vălul şi lumina merg mână în mână şi desluşesc munţi goi, descoperă oaze înconjurate de palmieri, ape verzi, stânci multicolore. Cu o chemare la rugăciune pe fundal, se dezvăluie Omanul, tărâmul de basm unde nu-i deosebeşti pe bogaţi de săraci….

Mult mai puţin cunoscut alor noştri decât vecinul său sclipitor, Emiratele Unite ale Arabiei (despre care am povestit pe larg aici), Sultanatul Oman se înfăţişeză discret, nu epatează şi nu îţi aruncă luxul în ochi.

Pe măsură ce l-am descoperit, am înţeles că cele două suportă comparaţia cu precădere prin diferenţe, fapt ce nu ştirbeşte însă farmecul niciunuia – de o parte, ostentaţia, zgârie-norii şi turismul la cote înalte, de cealaltă parte, tradiţia moderată, modestia ca mod de viaţă şi turismul aflat în plină dezvoltare.

Part I – Road to Oman

Drumul către Oman a reprezentat pentru mine cel mai lung zbor făcut până acum – mai mult de 8 ore – cu pornire din Milano, Malpensa şi escală în Istanbul. Arunc vina pentru activităţile mai puţin intelectuale din lungile ore de zbor – filme, muzică și episoade inopinate de somn, în defavoarea scrisului și cititului – pe momentul în care a început călătoria: imediat după Crăciun şi s-a sfârşit: în noul an.

Un aspect total neplăcut a fost escala, care a adăugat alte 3 ore călătoriei. Aeroportul din Istanbul mi-a cauzat o senzaţie de disconfort: îmi pare un bazar imens (cu magazin Hermes, ce-i drept) și vânzoleală continuă, iar dacă poarta de îmbarcare e la etajul inferior senzația e de stal. Sună urât, dar e adevărat. Aș sacrifica vacanța la Istanbul din asemenea motive.

Am ajuns în Muscat la ora locală 2 am, temperatura de 20 grade. Un paradis pentru persoanele care, imediat după Crăciun, nu se pot abţine să nu bată cu nerăbdare din picioare până vine primăvara.  Nu ştiu dacă următoarea informaţie foloseşte sau nu, dar întrucât încerc să spun povestea completă, adaug că jetlag-ul faţă de România este de 2 ore. O informaţie cu adevărat utilă este însă cea referitoare la VIZĂ – se obţine în prealabil.

Ajunsă în mijlocul nopţii, am avut prilejul să admir moscheile frumos luminate, palmierii ce mărginesc drumurile şi uniformitatea tuturor clădirilor. Am aflat ulterior, aşa cum bănuiam, că înălţimea, dimensiunea şi culoarea clădirilor sunt reglementate prin lege (cazuri similare am întâlnit în Mikonos  – referitor la regimul de înalţime şi Positano – referitor la culorile care trebuie să fie păstrate întocmai). Există ceva atât de plăcut şi liniştitor în această estetică, un sentiment că toate lucrurile sunt la locul lor şi haosul nu s-a născut încă. Ajunsă la hotel, am adormit obligat-forţat, întrucât ora era deja înaintată.

Part II – Muscat, Royal Opera House şi capătul lumii

 

E o căldură ireală și un aer aparte în țările arabe. Dimineaţa primei zile, precum şi cele care au urmat, m-a găsit lenevind la piscina de pe acoperişul hotelului: mirosul sărat al mării din apropiere, băuturile cu gheaţă şi imaginea panoramică de care m-am îndrăgostit – o privire asupra oraşului, maşinilor trecând neîncetat, mării, munţilor. O imagine la care am privit neîntrerupt de la marginea piscinei, lăsându-mi, pur şi simplu, mintea în pace.

 

Tot de aici am văzut în prima seară şi cel mai frumos, emoţionant, show-stopping apus din viaţa mea. Se spune că uneori o poză face mai mult de 1000 cuvinte, iar în cazul acesta se aplică.

Ziua următoare a adus primul contact cu Royal Opera House of Muscat (iniţiatoare a proiectului care a prilejuit conferinţa de presă din casa maestrului Franco Zeffirelli despre care am scris aici), unde m-am aflat pentru concertul tenorului Vittorio Grigolo. Inaugurată în 2011, opera din Muscat este un imens monument de marmură, cu podele sclipitoare şi motive orientale. Înconjurată de grădini, este spectaculoasă, impunătoare şi fermecătoare, atât ziua, cât şi noaptea.

Invariabil, mi-am amintit de Sheikh Zayed Mosque, din Abu Dhabi. În interior, piesa de rezistenţă pe care orice turist doreşte să o fotografieze este ORGA grandioasă – un element care deosebeşte acest teatru de oricare altul.

Mi-am petrecut ultima zi din anul 2018 pe o plajă aproape pustie, care se întinde cât vezi cu ochii şi cred că asta este o poveste în sine. Scriam atunci aşa:

Citeam cândva un articol despre Oman, iar acolo era numit „acoperișul lumii”.

Am ajuns aici cu expresia în minte. Doar că azi, nu m-am simțit pe acoperiș, ci la marginea lumii. Am simțit că alte perechi de picioare nu și-au lăsat urma. Am simțit că aici nu mai e nimic de aflat…Doar Nisipul și Marea. (…)

A fost, poate, unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea.

Anul Nou în Oman este atipic pentru că….nimănui nu ar putea să îi pese mai puţin. Iar anul acesta, în locul tocurilor înalte, am purtat papucii brodaţi, am lăsat la o parte rochia de catifea pregătită special pentru această ocazie şi am întâmpinat evenimentul la festivalul de Street Food organizat de hotelul unde am stat, care a reunit mâncare cu specific din întreaga lume – marocan, indian, chinezesc, american, mexican şamd.

Am întâmpinat Noul An cu o limonadă cu mentă (care este total diferită de orice altă limonadă băută oriunde în lumea asta, are un gust total aparte) şi apă plată.

Dacă vă întrebaţi care au fost alegerile culinare posibile în orice altă zi a săptămânii (toate mesele au fost de tip bufet) – cam orice, mai puţin carne de porc (aşa cum probabil vă aşteptaţi) – carne de miel, pui, fructe de mare, supe, legume, kebab, fructe la discreţie, nişte prăjituri foarte fancy şi plăcute vederii ( în fiecare zi altele), fructe, tot soiul de sortimente de îngheţată. Toată mâncarea este foarte, foarte, FOARTE condimentată.

Part III – Adevăratul Oman

Prima poză pe care am făcut-o când am ajuns aici mă înfăţişa în faţa unei reclame – Experience Oman. Pentru mine, adevărata descoperire a avut loc la încheierea călătoriei, printr-un one day trip. Aş putea spune că a fost vorba doar de locaţii – deşertul (Wahiba sands) şi Wadi Bani Khalid (detaliez îndată). Dar, deşi sunt două lucruri care îţi taie răsuflarea, nu aş fi avut ocazia să învăţ atât de multe lucruri fără ghidul alocat excursiei şi despre care mi-am propus să scriu o postare separată – a împărtăşit cu talent şi dăruire poveşti despre visul său, obiceiurile locale, diferenţa dintre bogaţi şi săraci vizibilă doar în portofel şi nu în înfăţişare şi tot ce ar putea să te facă şi pe tine să înveţi ceva dintr-o cultură uneori prea strictă, dar care preţuieşte o serie de lucruri pe care noi ne luăm în derâdere.

Wahiba Sands: se micşorează presiunea din cauciucuri, se trece de ultima oază şi se ajunge în deşert. Acolo unde se urcă dune, se coboară dune, se chicoteşte la fiecare mişcare mai bruscă şi se primeşte o atenţionare – this is a cup. If you get in one, it might take hours to get out of it. Câteva minute mai târziu, se aude – oh no, we are in a cup.

Din fericire, nu a durat ore să ieşim de acolo şi am putut să ajungem la o aşezare a beduinilor. Am făcut, înainte de toate, cunoştinţă cu cămilele, animale despre care am aflat că sunt foarte deştepte, foarte empatice şi loiale stăpânilor lor, fiind capabile să se pună în pericol dacă situaţia o cere.

E o răcoare pe care o simţi imediat ce păşesti în mica aşezare a beduinilor. Exact ca în poveşti, încins de soarele deşertului, găseşti refugiu şi spaţiu pentru a-ţi stinge setea şi potoli sufletul. E o vreme de tihnă care începe când simţi nisipul sub covoarele pe care calci, când te aşezi turceşte şi primeşti cafeaua lor în semn de preţuire. Cafea cu scorţisoară, într-o cănuţă umplută pe sfert. E lipsă de respect să fie plină, la fel cum e lipsă de respect să o aşezi jos. Dacă mai vrei cafea, înclini cănuţa cum ai suna din clopoţel. Dacă ţi-a fost de ajuns, o întinzi pur şi simplu.

Aşa zişii pereţi sunt acoperiţi cu covoare, perne şi blănuri. Se vând tot felul de obiecte artizanale produse de beduini, şaluri, farfurioare, pentru că nu acceptă bani în schimbul ospitalităţii. Femeilor, în general, nu le plac pozele şi sunt bine ascunse în spatele hainelor.

Din deşert, ghidul conduce către Wadi Bani Khalid. La o primă căutare după location pe Instagram, am găsit în search pentru Oman aceste imagini rupe de realitate cu piscine naturale cu ape verzi, împrejmuite de stânci şi palmieri. Mi-au atras imediat atenţia, însă nu am reuşit să găsesc atunci locaţia exactă.

Wadi înseamnă, după explicaţia poetică a ghidului, a place that fills with water that runs, water that never stays. După explicaţia Google, este vorba despre văi care se umplu cu apă, cam sec pentru cătâ frumuseţe se adună într-un loc.

Drumul către Wadi Bani Khali (pe care ulterior am regăsit-o pe lista celor 5 wadis pe care trebuie să le vezi în viaţă) te poartă prin munţii multicolori (despre care am aflat că sunt un generos obiect de studiu pentru geologi) şi se opreşte într-o parcare de unde continui singur, pe drumul stâncos, înconjurat de palmieri.

Odată ajuns acolo, te uiţi, te bucuri, te miri, te întrebi ce fel de real-life photoshop s-a petrecut. M-am căţărat, am făcut poze, am înotat printre stânci. Un bonus la partida de înot e dat de peştii garra rufa (cei folosiţi în spa-uri pentru pedichiură), ale căror obiceiuri generează reacţii diverse – unii râdeau în hohote, alţii nu mai găseau calea mai rapidă să iasă din apă.

Am rămas cu o nostalgie a zilelor petrecute în Sultanat. Mi-e dor de senzația de a fi într-un loc rupt de lume și am speranța că el se va conserva. Am speranța că va rămâne un loc autentic, în ciuda semnelor clare că turismul se va dezvolta tot mai mult, că mall-urile tind spre o oarecare modernizare și că sunt atâtea clădiri… under construction.

Câte tărâmuri pe lumea asta, atâtea vise şi câte vise, atâtea poveşti. Câtă imaginaţie, atâtea posibilităţi ale realităţii de a o întrece….

3 Replies to “Oman – tărâmul de departe”

  1. Hello there,

    My name is Aly and I would like to know if you would have any interest to have your website here at beatriceluca.ro promoted as a resource on our blog alychidesign.com ?

    We are in the midst of updating our broken link resources to include current and up to date resources for our readers. Our resource links are manually approved allowing us to mark a link as a do-follow link as well
    .
    If you may be interested please in being included as a resource on our blog, please let me know.

    Thanks,
    Aly

  2. I love how you explain stuff. Very helpful!

  3. Thank you, things about this post are really interesting. can i share it?

Leave a Reply