Odă parfumului – Guerlain, din ce se fabrică excelența

Desfac cutia dreptunghiulară. Din hârtia de mătase, în care sunt împachetate cadourile – bijuterii, săruri de baie și un superb material – respir parfumul mamei. Guerlain.

Simbol al frivolității, fascinației, amprentei personale și megafonul celor mai grăitoare amintiri: mirosul de verde, care te duce înapoi într-o anume primăvară, o dimineață înainte de Crăciun, cu aroma cozonacilor, toate legate de copilărie, o urmă olfactivă pe care, ori de câte ori o simți, îți va aminti pentru totdeauna de cineva, dulapul în care îți așezi hainele – toate mirosind a tine și exclamația cuiva cu care nu te-ai mai văzut de mult: „miroși a acasă!” Identitate, lux, mașină a timpului și locurilor – parfumul.

Cumpărată la primul instinct din aeroport, cartea scrisă de Elisabeth de Feydeau elogiază Casa Guerlain, făce un viguros research în arhivele familiei, dar și în cărțile de lucrări științifice și literatură.

Inițial, am fost cucerită de promisiunea unor descrieri frumoase, ale unor vremuri apuse. Am savurat cele peste 200 pagini ale lucrării biografice, cu accente tehnice, multe dintre ele deja cunoscute, dar care nu plictisește. La fiecare pagină, te întâlnești cu personalitățile vremii: Hugo, Dumas, Balzac și mai târziu Sartre, Simone de Beauvoir, Edith Piaf.  

Cartea urmărește destinul casei Guerlain, de la fondatorul acestuia, până la momentul intrării în grupul de lux LVMH. M-a cucerit îndeosebi prin componenta socială, istorică, consecvență, dar și flexibilitatea cu care casa a răspuns la schimbările vremii.

Dincolo de povestea de viață, cel mai interesant de observat la Pierre François Pascal Guerlain, fondatorul casei Guerlain, a fost VIZIUNEA. În vremea în care Anglia trecea drept țara celor mai buni parfumieri din lume și în contextul istoric în care meseria aproape dispăruse din Franța (ulterior Revoluției Franceze), Pierre François pornește din Abbeville către Paris, determinat să își facă propriul lui drum. Își începe cariera cu un „contract de comis-voiajor și vânzător ambulant”. Vinde mult, fiindcă este un bun povestitor – știe anecdote despre toate produsele, își întărește spusele citând medici, dă referințe istorice și are o cultură solidă.

La vremea aceea, oamenii încă se spală cu oțet – declinat, din nevoia de frumusețe și atingere a idealului, ambele vechi de când lumea, în nenumărate variante. Promisiunile de tinerețe veșnică, piele netedă și păr strălucitor se țin lanț, la fel și comenzile notate în carnețelul lui P. F. P. Guerlain.

În coletele pe care le livrează, P. F. P. Guerlain strecoară, pe lângă săpunuri și uleiuri (conform comenzilor) obiecte la modă, piepteni, urmărind să fidelizeze clientela. Tot în această perioadă înțelege care este importanța ambalajelor, rigorii și mai ales importanța de a nu face rabat de la calitate, un dicton ce are să îl ghideze pentru restul vieții și să fie far călăuzitor pentru urmașii săi.

Invață să vorbească mai multe limbi străine, merge la Operă (îi place Rossini – detaliu surprinzător pentru cineva atât de plin de imaginație – părere personală), își cultivă și păstrează relațiile sociale, intră în rândurile francmasoneriei și își lărgește cercul de cunoștințe amicale sau profesionale.

După șase ani de meserie în slujba Casei Briard, P. F. P. Guerlain îl consideră deja pe maestrul său parte a trecutului. Și-a însușit know-how-ul, lista de clienți, observațiile asupra greșelilor și merge mai departe, fără să fie un model de recunoștință.

Guerlain își păstrează spiritul vizionar. Își stabilește fabrica (acolo unde își prelucrează singur ierburile și plantele prin metodele vremii – presărare, distilare, macerare și absorbție) în afara orașului. Își inaugurează magazinele în locuri ce doar ulterior își cunosc gloria. Jonglează printre provocările politice ale vremurilor. Scrie rețete pentru condica pe care o vor consulta urmașii. Este cel mai iscusit PR și agent de marketing (așa cum îi știm noi azi). Devine furnizorul capetelor încoronate – ia naștere Eau de Cologne Impériale, dedicată Împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea. Rămând fidel ideilor sale, P. F. P. Guerlain gândește un recipient pe măsură: sticlarii Pochet & du Corval imaginează un flacon gravat cu blazonul Majestății Sale, împodobit cu 69 de albine poleite cu aur.

Guerlain devine prinț al parfumurilor într-o „vreme a trăsurilor și a crinolinelor, când nimeni nu-și făcea griji și toți credeau orbește în viitor…”

Parfumul (împreună cu produsele sale adiacente) s-a născut din nevoile societății, a crescut și s-a transformat odată cu ea, în concordanță cu mofturile și trendurile vremii: de observat este cum femeile vor oscila de la groaza de a nu avea piela albă, de porțelan –„ vă rog să îmi trimiteți pe dată două flacoane de loțiune pentru ten. De când o folosesc, sunt foarte mulțumită să văd că nu mă mai înnegresc când sunt la mare.” – ani mai târziu, la obsesia produselor care ajută și imită bronzul (exigență la care casa va răspunde prompt). De la rochii diafane și ostentație, la pantaloni și parfumuri bărbătești. De la arome puse la colț – mirosul de paciuli, denumit de nevestele legitime anticamera iadului, la aromele adorate – note de piele, fân cosit.

Cartea urmărește povestea generațiilor ce îi succed lui P. F. P.  Guerlain și pe alocuri este greu să nu te pierzi între atâția Guerlain(i) 🙂

Apar pe rând noi și noi provocări și prejudecăți – încă din vremea lui Aime (succesorul lui P. F. P. Guerlain la cârma casei), ingredientele sintetice sunt considerate bau-baul parfumurilor (temă de debate și în zilele noastre, în lupta dintre parfumuri mass-market și parfumuri de nișă).

Înțelegem starea de necesitate care a dus la apariția acestora – „parfumurile nu erau, așadar, foarte puternice și nu rezistau foarte mult.” (N.B! În zilele noastre, indiferent de cât de „nișă” ar fi un parfum, tot conține produse de sinteză, tocmai din cauza celor amintite mai sus). Aime urmează să lupte neobosit pentru consacrarea acestora.

De-a lungul cărții, printre descrieri și moștenitori, apar cele mai iconice parfumuri, dintre care: L’Heure Blue, Mitsouko, Shalimar, Chamade, Samsara. Toate pun în centrul creației și universului parfumului FEMEIA și individualizarea ei.

  • „parfumurile se creează întotdeauna pentru femeia cu care trăim și pe care o iubim.”;
  • „fiecare femeie trebuie să aibă un parfum al ei dacă vrea să fie altcineva (…). Credea că în asta consta adevăratul lux.”

 Un disclaimer de la care nu mă pot abține: în legătură cu parfumul Liu (1929), inspirat de personajul din opera Turandot. Autoarea spune povestea acesteia, greșit interpretând metafora folosită de Turandot în finalul operei – „Numele străinului este Iubire!”. Numele necunoscut al eroului masculin, pe care Liu refuză să îl dezvăluie (fapt ce îi aduce moartea) este, de fapt, Calaf.

Cu timpul, învăț să apreciez tot mai mult produsele pentru istoria și munca din spatele lor. Nu eticheta unui produs îi dă cu adevărat prestigiul, ci anii de tradiție și meșteșug. Mă uit de acum la sticlele de parfum Guerlain și mă bucur să recunosc în unele dintre ele povestea lor. Cu timpul, înțeleg tot mai bine conceptul de calitate (contra cantității),  valoarea acestuia și am bucuria genuină de cumpăra conștient lucruri cu însemnătate.

În loc de încheiere, unul dintre cele mai frumoase citate culese din carte:

„De câte ori, vreo rochie de femeie nu-i aruncase, în treacăt, odată cu boarea parfumului ce se evaporă, un întreg ansamblu de amintiri legate de niște evenimente de mult uitate! Pe fundul unor flacoane vechi de toaletă regăsise adeseori și fragmente ale vieții sale; toate mirosurile rătăcitoare ale străzilor, câmpiilor, caselor, mobilelor, plăcute sau neplăcute, adierile calde ale serilor de vară, cele reci ale serilor de iarnă, îi reînviau totdeauna în suflet reminiscențe îndepărtate, ca și cum mirosurile ar fi păstrat în ele lucrurile îmbălsămate.” (Guy de Maupassant)

Leave a Reply